Home » Descopera in Romania » Ultima parte din seria de documentare Wild Carpathia, episodul intitulat Seasons of Change – VIDEO

Ultima parte din seria de documentare Wild Carpathia, episodul intitulat Seasons of Change – VIDEO

Publicat: 26.09.2016
Seria Wild Carpathia a ajuns la cel de-al patrulea episod, Seasons of Change, documentar sub regia şi direcţia prezentatorului britanic Charlie Ottley.

Ultimul episod al seriei, va prezenta „o faţă diferită a României”, promovând frumuseţile, tradiţiile şi zonele rurale pe timpul iernii. Realizarea acestuia a fost posibilă cu sprijinul Carrefour Romania, alături de susţinerea European Nature Trust.Premiera documentarului a avut loc vineri, 23 septembrie, în cadrul unui eveniment organizat în Bucureşti.

“Wild Carpathia, dupa cum bine ştiţi, este o serie de documentare care aduce în prim plan frumuseţea României şi aspectele ei naturale mai puţin cunoscute sau văzute. Pentru Carrefour Romania, Wild Carpathia a devenit un proiect de suflet, pentru că ne dorim să investim constant în comunităţile în care activăm şi în iniţiative care au un impact pozitiv asupra acestora. Pentru noi, implicarea in cel de-al patrulea episod din seria de documentare a însemnat un demers prin care ne-am asumat şi reconfirmat iniţiativa de a contribui la conservarea comorilor naturale şi a obiceiurilor locale, care sunt importante din toate punctele de vedere pentru patrimoniul naţional”, a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

Documentarul Wild Carpathia prezintă minunile naturii din munţii şi pădurile României. Prezentatorul şi poetul Charlie Ottley, care semnează şi scenariul seriei, îşi conduce telespectatorii prin ţara noastră şi le dezvăluie satele tradiţionale, mănăstirile, cultura autentică. Al patrulea episod Seasons of Change va ilustra faptul că în interiorul ţării noastre se afla, poate, singurul peisaj medieval care s-a conservat de-a lungul vremii, în ciuda defrişărilor şi a altor fenomene care ameninţă locurile în care natura se desfăşoară în toată splendoarea ei.

„Sunt extrem de încântat de acest ultim episod din seria Wild Carpathia. Am lucrat 14 luni la acest proiect şi am prelucrat peste 90 de ore de filmare într-un material de 55 de minute. Cu ajutorul oamenilor, printr-o mare campanie de strângere de fonduri, cu ajutorul Carrefour şi a altor susţinători, am creat un film ce sperăm să schimbe inimile şi mentalităţile oamenilor. România deţine cea mai mare biodiversitate din Europa, un adevărat habitat pentru speciile sălbatice, în care trăiesc cela mai mari animale carnivore din Europa. De asemenea, ofera un peisaj autentic şi istoric. Toate aceste comori sunt ameninţate pe termen scurt şi lung. Mesajul central transmis de seria Wild Carpathia este următorul: pentru a asigura un viitor prosper în mediul rural din România, trebuie să găsim modalităţi de a conserva valorile naturale şi culturale ale tării”, povesteşte Charlie Ottley, realizatorul documentarelor.

Cunoscutul producător de televiziune din Marea Britanie a ajuns, de fapt, unul dintre cei mai importanţi ambasadori neoficiali ai ţării noastre, alături de Prinţul Charles al Marii Britanii. Documentarele lui Charlie Ottley despre pădurile virgine din Carpaţi au fost difuzate în 120 de ţări şi traduse în peste 20 de limbi. Acum, realizatorul a revenit pentru a patra şi ultima parte a proiectului.

Mai multe informaţii despre documentare pot fi regăsite pe website-ul oficial http://www.wildcarpathia.tv/.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”